Definiția cu ID-ul 677026:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

FRONTUL RENAȘTERII NAȚIONALE, partid politic unic în stat (primul partid de „masă” din istoria României), înființat la 28 iun. 1938, care cuprindea în rândurile sale pe toți cetățenii țării, cu excepția militarilor activi și a judecătorilor, având drept scop sprijinirea monarhiei în general și a regimului autoritar al regelui Carol II. Șeful suprem al F.R.N. era regele. La alegerile parlamentare din 1 iun. 1939, deputații și senatorii au fost obligați să depună jurământ de credință față de rege și să poarte uniforma F.R.N. (de culoare albastră). La 20 ian. 1940 s-a instituit funcția de președinte, în care a fost numit Al. Vaida-Voevod, iar la 22 iun. 1940, Carol II a hotărât transformarea F.R.N. în Partidul Națiunii, declarat „partid unic și totalitar”, sub conducerea supremă a regelui. Desființat prin Decretul din 9 sept. 1940.